Am intalnit-o in august, in tren, in drum spre mare.
Fara sa stiu ca e cineva in toaleta, am deschis usa (nu era incuiata) si am dat peste ea. O fata blonda si frumoasa, dar se vedea de la o posta ca nu a mai dormit de 3 zile si a plans recent. Avea parul ciufulit, cearcane imense, rimelul scurs si o privire fixa. Tragea dintr-un joint si toata incaperea era imbacsita de miros de iarba si tutun. Am tusit si probabil abia atunci si-a dat seama ca sunt acolo. A ridicat ochii si s-a uitat fix la mine, parca hipnotizandu-ma. Nu eram in stare sa mai scot nicio vorba
pentru ca, in momentul in care s-a uitat la mine, am simtit atatea lucruri amestecate, de parca imi transmitea printr-o privire toata starea ei din ultimele zile.
-Vrei un fum?
Au fost primele cuvinte pe care mi le-a spus.
Nu stiu ce m-a impins sa zic "da" si sa vin langa ea cu atata siguranta; la cum arata ar fi putut fi foarte bine si o criminala in serie, dar simteam ca nu are pe nimeni...ca pur si simplu vrea pe cineva cu care sa vorbeasca - i se citea asta in ochi.
-Mi-a spus ca nu ma mai iubeste.
A rostit, la nici 2 minute de cand intrasem.
M-am uitat la ea si mi-am dat seama ca nu are rost sa o intreb ce, cum, cand, unde, ci trebuia sa continui dialogul ca si cum stiam deja povestea. Nu parea sa fie in stare de alte explicatii.
-Si crezi ca e definitiv? Nu va mai impacati?
-Nu. Nu si dupa ce am facut... Dar ieri...ieri a fost ultima oara cand o sa ma mai vada vreodata. Poate asa o sa ii para si lui rau.
-De ce ultima oara? Unde te duci? o intrebam, incercand sa par cat mai calma, pentru a nu-i da motive sa opreasca discutia cu mine.
-Ma duc, azi ma duc. Jur ca nu ma mai intorc, azi o sa fie diferit. Azi o sa am curaj.
Mi se facuse pielea de gaina si incepusem sa tremur, oare chiar vorbea despre ce credeam eu?
-Curaj sa ce?
-Curaj sa opresc...sa opresc durerea, sa opresc totul. Nu pot fara el, intelegi? Trebuie sa ma opresc..
-Nu trebuie sa faci asta, vino cu mine! deja ridicasem tonul. O sa iti fac cunostinta cu prietenii mei, o sa vorbesti cu noi, o sa te ajutam...
-TACI!! A tipat la mine ridicandu-se in picioare. Te rog, pleaca, a fost o greseala...
Ma uitam la ea speriata, parca se transformase, fata i se inrosise, venele gatului se umflasera, iar ochii aceia...in ochi parca avusese loc o explozie, care a ravasit-o complet si i-a intors pana si stomacul pe dos. A vomitat, langa mine, punand sfarsit tipetelor.
"Pleaca..." a mai soptit o data si atunci am iesit imediat.
Mergeam prin vagon cu capul vajaindu-mi, nu stiam incotro merg, uitasem si ce loc aveam, parca eram in transa. Tin minte doar ca ma uitam la oameni. Ma uitam la oamenii din stanga si din dreapta, oameni fericiti care mergeau la mare, oameni care habar nu aveau ca e o sinucigasa la bord. Mi-ar fi venit sa tip, sa spun ceva, orice, dar parca si gatul imi era tintuit in pioneze, nu imi gaseam glasul. Cand in sfarsit am reusit sa ma asez le-am zis prietenilor de ea, cu vocea ragusita si tremurata, cu privirea pierduta. Nimeni nu intelegea si le-am spus sa o asteptam sa intre din nou in vagon si o sa vada, o sa vada ce se intampla.
Nu a mai intrat. Era de asteptat, o speriasem. Nu am mai vazut-o niciodata de atunci. Cat am stat la mare mereu ma uitam dupa ea, mai ales cand intram in apa, nu stiu de ce aveam impresia ca o sa o vad plutind undeva in larg.
Am avut cosmaruri vreo 3 luni de zile si inca imi mai aduc aminte de ea uneori, cand vad inimi frante. De fapt, inimi doar putin crapate. Oameni care sunt tristi cand nu primesc mesajul de "buna dimineata", oameni care nu stiu ce inseamna iubirea absoluta si cum e sa o pierzi, oameni care nu au vazut o sinucigasa din dragoste, oameni care nu au cunoscut-o...
Of, prostuto, de ce ai facut asta? Tu nu stii oare ca doar vazandu-te, mi-ai frant si mie inima?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu