Doi rătăciţi

  Era vara. O noapte cu luna plina, cu parfum de tei, cu pahare pline si muzica ce iti aducea aminte de mare. Oameni in vacanta, oameni fericiti. Iar ei doi, singuri, neintelesi, doi rataciti, suflete pierdute. Si totusi, in colturi opuse ale canapelei. Evident, singuraticii sunt singuri chiar si pe canapea.
   Ma mai duceam sa stau de vorba si cu cei doi, sa ii intreb de ce sunt abatuti. Ea suferea dupa un El, el suferea dupa o Ea. Povesti diferite, aceeasi stare. Le-am intins pahare, am ciocnit cu ei, le-am sugerat sa uite. Singurul lucru de facut la ora aceea.
  Orele au trecut, zambetele din jur erau din ce in ce mai largi, muzica din ce in ce mai tare, paharele-goale. Lumea dansa, eu printre ei. Mi-am adus aminte de ceva si brusc am intors privirea spre canapea.

  Care din ei a parcurs ultima, infima fractiune dintre buzele lor, probabil nu vor stii niciodata, fiindca in acele secunde nici nu mai conta: cei doi neintelesi nu mai erau singuri. Erau in sfarsit aproape: amandoi la fel de aproape de noaptea aceea si la fel de departe de restul oamenilor, de restul problemelor. Trupurile lor incepeau sa se cunoasca, mangaierile le stingeau dorul, sarutarile ii linisteau. Suflete regasite, reinviate, aprinse. Inimi zvacnind, frici alungate. Siguranta.

   Cum de tocmai ei, din toate persoanele? se intrebau toti. Dar cei doi nu mai simteau in acel moment nimic altceva, decat focul- sufletele incinse, caldura verii.
   Eu zambeam. Se salvau reciproc, ii vedeam eroi.
   Ratacitii gasind drumul, eroi fara griji. Abia acum erau in vacanta. Fericiti si in vacanta.
   Ce frumos e vara.

  

Ploi de vara

Afara ploua, ploua tare si se apleaca copacii. Ploua la fel de tare cum mi se zbat gandurile intre tample, din toate directiile. La fel de tare cum se izbesc necazurile de om, cum zbiara toata lumea nebuna pe strazi, in scoli, in case.
 Vreau sa tune si sa fulgere, vreau sa cada tot, pana la ultimul strop, vreau sa sece norii si sa se umple aleile, pana cand mi se ineaca amarul, pana cand lumea nu mai tipa.
 Pana imi golesc sufletul si se lumineaza cerul.



Iar apoi...apoi sa vina vara.