Doi rătăciţi

  Era vara. O noapte cu luna plina, cu parfum de tei, cu pahare pline si muzica ce iti aducea aminte de mare. Oameni in vacanta, oameni fericiti. Iar ei doi, singuri, neintelesi, doi rataciti, suflete pierdute. Si totusi, in colturi opuse ale canapelei. Evident, singuraticii sunt singuri chiar si pe canapea.
   Ma mai duceam sa stau de vorba si cu cei doi, sa ii intreb de ce sunt abatuti. Ea suferea dupa un El, el suferea dupa o Ea. Povesti diferite, aceeasi stare. Le-am intins pahare, am ciocnit cu ei, le-am sugerat sa uite. Singurul lucru de facut la ora aceea.
  Orele au trecut, zambetele din jur erau din ce in ce mai largi, muzica din ce in ce mai tare, paharele-goale. Lumea dansa, eu printre ei. Mi-am adus aminte de ceva si brusc am intors privirea spre canapea.

  Care din ei a parcurs ultima, infima fractiune dintre buzele lor, probabil nu vor stii niciodata, fiindca in acele secunde nici nu mai conta: cei doi neintelesi nu mai erau singuri. Erau in sfarsit aproape: amandoi la fel de aproape de noaptea aceea si la fel de departe de restul oamenilor, de restul problemelor. Trupurile lor incepeau sa se cunoasca, mangaierile le stingeau dorul, sarutarile ii linisteau. Suflete regasite, reinviate, aprinse. Inimi zvacnind, frici alungate. Siguranta.

   Cum de tocmai ei, din toate persoanele? se intrebau toti. Dar cei doi nu mai simteau in acel moment nimic altceva, decat focul- sufletele incinse, caldura verii.
   Eu zambeam. Se salvau reciproc, ii vedeam eroi.
   Ratacitii gasind drumul, eroi fara griji. Abia acum erau in vacanta. Fericiti si in vacanta.
   Ce frumos e vara.

  

De ce mi-ai spus ca ma iubesti?

De ce te-ai intors si de ce mi-ai spus ca ma iubesti? De ce mereu tu esti cel care pleaca, dar apoi te razgandesti? Cu ce drept si cu ce scop vii la mine si imi faci asta? Ma dai peste cap, ma intorci in trecut, ma ametesti cu priviri si ma incatusezi in vorbe, crezi ca sunt o jucarie? Macar daca asta crezi joaca-te frumos, hai, vreau sa vad cum stii sa te joci. Arata-mi tot ce poti, da-ma pe spate, lasa-ma fara aer, ridica-ma pana la cer si nu ma mai lasa sa cad, arata-mi cat de mult ma vrei, doreste-ma pana la extenuare.

Dar tu...niciodata nu o sa stii sa faci asta. Esti mult prea las si ti-e frica sa incerci. Incerci cu oricine mai putin cu mine, dar tot tu esti cel care se intoarce dupa fiecare despartire. De ce esti gelos cand ma vezi cu altcineva? De ce mereu imi dai mesaj cand ma vezi fericita? De ce te intorci cu vorbe dulci, de ce ma faci sa te iubesc? Mi-ai zis de atatea ori ca o relatie intre noi nu ar putea functiona si acum vii si imi spui asta...imi spui ca ma iubesti.

Tot ce am vrut a fost sa fiu cu tine, sa cant cu tine, sa rad cu tine. Dar prin ce ai facut nu mi-ai dat decat inca un motiv sa rad de tine. Nu mai pot, nu mai vreau...nu mai vreau sa imi spui ca ma iubesti. Esti cel mai prost om si ma faci sa te urasc. Mi-e sila de ce faci, mi-e sila de tine. Pleaca, dispari, vezi-ti de viata! Nu te mai uita la mine, nu ma mai saluta pe strada, vreau sa te uit si te rog sa faci la fel.

 Dar inainte sa facem asta, inainte sa ne intoarcem la a ne ignora, vreau sa te mai rog ceva. O data, ultima data, promit. Atinge-ma. Ia-ma de mana. Miroase-ma, saruta-ma, arata-mi ca ma vrei, musca-ma, fa ce vrei cu mine doar SPUNE-MI, spune-mi inca o data. Spune-mi ca ma iubesti.

Să da sau să nu?

Cand totul s-a terminat intre voi si nu mai vorbiti e ca un capat de tara. Te uiti sa vezi daca e online pe whatsapp, te intrebi cu cine oare vorbeste, la inceput iti bate inima tare cand primesti vreun mesaj, in speranta ca e el, apoi te obisnuiesti cu ideea ca nu e si nici nu va fi, dar inca doare. Si o sa mai doara ceva.

Ce se intampla in schimb cand inca vorbiti? Cand ramaneti la statutul de "prieteni"? E mai bine sau mai rau?
E mai bine faptul ca zi de zi stai cu nasul in telefon si zambesti? E mai bine asa decat sa nu primesti niciun mesaj si sa suferi? Poate, da. Poate ca te obisnuiesti cu sentimentul ca nu o sa fiti niciodata impreuna. Poate iti trece, si o sa ajungi si tu sa il vezi ca pe un simplu prieten. Poate deja ti-a trecut, dar mai vrei sa vezi ce face.
Dar daca incepe sa iti placa si mai mult? De unde stim care e limita?
Raspunsul e: nu stim. Mergem dupa intuitie. Sa speram ca nimerim :)

Karma- friend or foe?

Azi vorbeam cu o prietena despre karma si cat de adevarat e tot ce se spune pe subiectul asta.
karma= un concept filosofic-religios, prin care fiecare acțiune - fizică sau spirituală - are în mod inevitabil o urmare.
  Cred ca in acest moment avem cu totii n exemple care sa dovedeasca asta. Totul, de la notele primite la scoala pana la relatiile noastre amoroase, totul ne transimte exact acelasi mesaj: ceea ce semeni, aia culegi.
Ne gandeam la toti baietii de care ne-a placut pana acum si ne amuzau teribil amintirile despre cei care ne placeau, noi ii respingeam, iar mai tarziu noua ni se punea pata si ajungeam cele respinse. Sau invers, ei se intorceau la noi dupa ce cu 3 luni inainte spusesera ca nu ne vor.
Totuul se intoarce la un moment dat, dar daca e sub o forma frumoasa sau una urata, asta depinde numai de tine.
Prietena mea e convinsa ca de azi o sa faca numai fapte bune. Deja si-a cedat locul in autobuz unei femei batrane. Intrebarea e, cand facem lucruri din acestea, cum o sa se intoarca toate la noi? O sa primim si noi un loc in autobuz peste 60 de ani? Sau toate aceste gesturi mici se vor aduna si o sa ne aduca ceva mare, ceva cu adevarat folositor, ceva ce ne dorim cu adevarat?
Deja primim multe, insa nici nu ne dam seama. Bani, sanatate, afectiune de la cei din jur, nopti de neuitat, rasarituri, zambete si imbratisari. Suntem atat de focusati sa primim ACEL CEVA incat nici nu ne mai intereseaza ce e in jurul nostru, mereu vrem mai mult. Uitam sa apreciem, iar asta e atat de trist incat nici nu ma mir de ce nu il primim o data. Hai sa deschidem ochii, sa zicem "multumesc", sa zambim mai des, sa dam locul femeii batrane. Sa nu ne asteptam sa primim totul de-a gata, sa fim mai buni, mai iertatori, mai recunoscatori. Si totul o sa fie bine.
 Karma never misses anyone~

Despre oameni si sarbatori

 
  In fiecare an aud atatia oameni care se plang de stupiditatea Craciunului. Care nu ii inteleg semnificatia, spiritul, "oamenii ar trebui sa fie buni tot anul, nu au nevoie de o zi din calendar care sa le aduca aminte". Da, de acord, oamenii ar trebui sa fie buni tot anul, dar cati din noi reusesc? Cand atatea lucruri mult mai importante iti ocupa timpul- examene, munca, certuri cu prietenii, certuri cu familia, la ce film sa te uiti azi, ce culoare sa iti vopsesti parul, etc. Probleme personale intotdeauna vor fi mai importante decat orice altceva si chiar daca iti propui pe termen lung sa fii mai bun, nu o sa reusesti sa iti aduci aminte.
   In aceste circumstante, poate chiar avem nevoie de un reminder. O simpla data in calendar care sa ne aduca aminte ca in acea zi lasam toate grijile la o parte, uitam tot, iertam tot si pur si simplu petrecem timp cu familia, cu prietenii, cu cei dragi, zambind, simtindu-ne bine. Dai, primesti, arati ca iti pasa, ti se arata ca le pasa. Te uiti cu atentie la cei din jurul tau, la batrani in special, dar nu numai, te gandesti ca poate la anul nu veti mai fi toti la aceeasi masa si incerci sa te bucuri cat mai mult de moment. Poate te enerveaza intrebarile bunicii atat de insistente in legatura cu viata ta amoroasa, dar vei trece cu vederea, tocmai din acest considerent.  Vorba aia, "apreciezi ce ai abia dupa ce il pierzi", iar tu nu iti doresti asta, tu ai invatat ca mai bine apreciezi lucrurile la momentul potrivit. Si atunci pur si simplu zambesti si ii raspunzi cu calm la intrebari, pentru ca in ciuda acestor mici lucruri enervante, o iubesti.
   Pentru mine si noaptea de Anul Nou are o semnificatie deosebita. Este Noaptea in care iti promiti ca de maine vei face totul cum trebuie. Ca de maine o sa uiti de toti cei care au uitat de tine si in sfarsit iti vei face curaj sa treci peste. Ca de maine nu o sa te mai gandesti la toate acele lucruri care iti macinau nervii de pomana si o sa iti deschizi ochii. Ca de maine totul se va schimba. Lucrul minunat este ca intr-adevar se schimba. Cel putin pentru o saptamana, dar tot se schimba, pentru ca ziua de 1 ianuarie este ziua in care toti oamenii isi aduna fortele si incearca din rasputeri sa se tina de promisiuni. Acest inceput de an, aceste cateva prime zile din ianuarie sunt singurele din an in care lucrurile chiar merg asa cum ti-ai propus. Ai acea senzatie minunata de fresh start, privesti doar inainte pentru ca inapoi nu mai exista, 2013 e deja istorie. Mai tarziu probabil unii o sa revina la vechile ganduri, altii nu, dar tuturor ne-au fost de folos aceste zile. Zile de rebound, zile de vacanta... Astea sunt momentele care ne salveaza, va zic eu. Momentele astea de optimism, de promisiune, de "STIU ca va fi totul bine". Fara ele care ar mai fi rostul?

  Pana pe 1 ianuarie totusi ne mai ramane o sansa. O sansa sa riscam totul. Sa testam acea teorie la care visam de atata vreme, sa ne luam inima in dinti si sa trecem o data la actiune. Curaj, oameni, in cateva zile incepe un an nou si va promit, daca nu iese bine, o sa fie mai usor ca niciodata sa intoarceti pagina. Dar daca iese bine...? De dragul lui 2013- take a chance.

Un an nou fericit si multa bafta!