Cum se presupune ca ma pot gasi, blocata de 12 ani intr-un sistem educational stupid, care nu ajuta pe nimeni? Cum se presupune ca dupa 4 ani de liceu in care esti fortat sa iei note bune si la aia si la aia si la celelalte doua, si la inca 3, cum presupun ei ca la nici 3 luni dupa ce ai pus sfarsit acelui stres imens, esti gata sa incepi un nou stres, pentru cel putin 4 ani? Si cand scapi si de stresul asta, il incepi pe cel adevarat, acela de 8 ore pe zi la birou, in costum gri si pantofi incomozi.
Dar eu cand?
Mie ce?
Pe mine cum?
Cum a ajuns societatea sa iti dicteze viata si viteza cu care trece pe langa tine? Si de fapt, cand a ajuns viteza aia atat de ingrozitor de mare?
Cine sunteti voi, voi implinitilor, voi inteleptilor, sa imi spuneti mie ca din toamna incep sa fiu adult? Poate ca nu vreau. Poate mai am nevoie de o iarna, o primavara si o vara sa colind lumea, marile, oceanele, pana sa decid Eu ca sunt gata sa fiu adult. Imi reduce asta in vreun fel intelectul sau respectul cu care ma privesc alti oameni? Si daca da, de ce? Cand nu iti doresti altceva decat sa descoperi,sa cunosti, sa vezi locuri, culturi, oameni, cum ai putea fi judecat negativ in vreun fel?
Si cu toate astea, tot o faceti.
E amuzant cum fiecare coleg al meu de facultate e cu cel putin 2 ani mai in varsta decat mine. De ce asta? Ce au facut cu acei 2 ani? Vera a lucrat intr-un bar in Paris. Anna s-a plimbat prin Miami si New York. Naomi a lucrat cu copii in Thailanda, Luca a vizitat Australia.
Iar eu...eu am dat Bacul. Si m-am plimbat putin prin Constanta, Predeal...
Si deodata ma trezesc in luna decembrie cu zeci de proiecte de terminat si din ce in ce mai putin timp, si ma panichez, ma blochez, ma sperii, cum s-a ajuns la asta? Eu unde m-am pierdut?
Unde mi-am pus costumul de baie, harta Barcelonei, pasaportul, biletele? De ce nu sunt pe birou, grabindu-ma pentru ca in 3 ore imi pleaca avionul?
Unde mi-e tineretea?
Unde sunt eu?
La birou, imi fac tema pentru maine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu