A fost Amsterdamul si conexiunea aia instanta.
Au fost coincidentele, mesajele de dupa, prima intalnire, un sarut in fata garii.
Au fost asemanarile dintre familii, pana si faptul ca ne-am nascut in aceeasi zi .
A fost contul tau de Netflix, muzica mea data la maxim, meciurile de fotbal, comenzile de pizza.
Au fost sticlele de vin, saruturile de noapte buna, imbratisarile de dimineata.
Zilele de sushi, noptile de alcool.
Au fost prietenii tai, pop quiz nights, Pina Colada si Johnie Walker Black Label.
Au fost ceaiuri magice si tripuri proaste, ai fost tu, eroul meu, dupa cea mai proasta noapte a mea, am fost eu, eroina ta, dupa cea mai proasta noapte a ta. Am fost unul pentru altul,in alegeri proaste, sau in rezultate si mai proaste.
A fost momentul in care mi-ai zis ca pleci si cum totul s-a schimbat.
Ai fost tu, 24/24, am fost noi, 7/7.
A fost lantisorul in forma de inima si lacrimile, a fost taxiul care iti facea semn sa cobori si avionul care te-a dus la mii de kilometri distanta, au fost zilele de gol, proiectele nefacute, absentele, tacerea.
Eu, care ma simteam o straina in propria-mi casa. Ea, care era atat de goala. Europa, care brusc devenise atat de mica si Chicago, care-mi arata pentru prima oara cat e de departe, am fost eu, singura in orasul ce obisnuia sa fie al nostru, ai fost tu, care n-aveai sa te mai intorci.
Faptul ca nu ducea nicaieri.
Ca trebuia sa accept asta.
Ai fost tu, ai fost si ai disparut, am fost noi, cat de mult am putut, am fost eu, am fost si inca sunt, in locul asta bantuit de tine.
Intrebarea "o sa il mai vad oare vreodata?" si raspunsul care m-a chinuit atat timp. "Nu". E greu sa te faci ca nu-l auzi.
Au fost toate cele de mai sus si in sfarsit incep sa nu mai fie, una cate una. Sa le vad disparand, sa simt cum iti dau drumul. De la periuta ta de dinti la felul in care ma tineai de mana pe strada. Dispar una cate una si ma minunez cum inca nu au terminat de disparut, cum inca sunt trase ca dintr-un joben magic, fara sfarsit. Cum inca gasesc un pulover de al tau la mine in dulap sau o privire de a ta la geamul barului tau preferat. Cum inca astept, in tramvai, sa imi spui "am ajuns" si sa coboram impreuna, cum in timp ce ma uit la South Park imi vine sa te intreb razand "ai vazut??", cum atunci cand ascult melodia astept sa fredonezi refrenul impreuna cu mine, cum inca astept un mesaj de noapte buna.
Dar cum ziceam, toate dispar.
Una cate una.
Intrebarea daca o sa te mai vad vreodata, si ea dispare treptat, sansele sa te mai vad, poate dispar si ele.
Oare o sa mai ramana totusi ceva, in eternitate?
Sau imi va disparea si numele tau din memorie?
99% vor zice ca da.
Si totusi, parca era un raspuns, acela care mereu ma chinuia. E greu sa te faci ca nu-l auzi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu