In toate orasele exista cate o poveste, iar sa simti ca ai devenit parte din ea e ceva magic.
Cand eram mica si ma duceau parintii in strainatate, nu numai ca nu reuseam sa trec de aspectul exterior, dar nici nu il apreciam cat trebuia. Uitam imediat tot ce vazusem in ziua precedenta.
Saptamana trecuta insa am fost pentru cateva zile in Barcelona. A treia oara cand plec in strainatate fara parinti, dar abia prima oara cand reusesc sa trec de aspectul exterior.
Dupa cateva pahare de Sangria, inghetate cu arome de Cannabis, o camera de hotel cu geamuri false in care era mereu soare, un spaniol barbos si mici cadouri din partea lui, un pistol cu vodka, o cabina foto in club, soferi de taxi mult prea generosi si o fuga pe malul marii la 6 dimineata, dupa toate lucrurile astea mici simti ca faci parte din ceva mai mare. Cunosti oamenii, le inveti limba, le vezi sufletul. Iti arata cum sa te simti bine, iti zambesc, te introduc in lumea lor. Oameni care stiu ca maine pleci si chiar incep sa isi dea silinta. Oameni mandri de tara lor, care vor sa iti arate si tie de ce. Oameni care vor sa iti aduca soarele intr-o mana si luna in cealalta.
Aveam un feeling ca o sa ma intorc indragostita si asta s-a si intamplat. Barcelona mi-a luat inima. Mi-a luat inima, dar mi-a dat soarele in schimb. M-a pus sa promit ca o sa il pastrez pentru totdeauna, si, ma stiti doar, mereu ma tin de cuvant. Cam asa se explica de ce m-am intors cu un tatuaj. Pai cum de ce? E soarele meu acum. Ascuns pe undeva pe mine, e suvenirul de care aveam nevoie si pe care nu o sa il regret niciodata.
Acum in sfarsit pot calatori cu alti ochi. Si cu soarele la mine.
Cat despre Barcelona...hasta pronto!
