Cristina, la mine de ce nu vii, te rog.
De ce nu ma ajuti tocmai azi? Nu vrei sa iti explic? De ce nu fac aia, sau aia, nu vrei sa ma explic?
M-a intrebat de ea. Evident, o zi-doua nu mai pot functiona cum trebuie. "Ce urat e afara" am raspuns, uitandu-ma pe geam. Uitandu-ma la orice, numai la ochii lui nu. Mi-ar fi vazut inima, as fi fost franta. Au trecut trei ani si inca mi se pune un nod in gat cand cineva dechide subiectul. Trei ani si tot ce pot sa zic e "ce urat e afara". Uneori as vrea sa vorbesc. Vreau,dar nu pot. Simt ca orice as spune de ea ii va denigra imaginea, o va banaliza, va deveni o simpla poveste. S-ar cobori la nivelul nostru de muritori, de prosti.
Uneori o urasc pentru asta. Ma urasc pe mine ca nu pot trece de bariera ea-restul. Il urasc pe el ca pune intrebari stupide. In acelasi timp totusi vreau sa ma intrebe. Vreau sa caute, sa ma descoasa. Vreau sa afle.
Apoi ajung acasa si imi dau seama.
Imi dau seama ca nu o sa ii spun, ca nu o sa afle.
Sunt doar o trista cu un zambet fals.
