Egoiștii de la mare

  Multi egoisti in lumea asta, prea multi. Pacat ca nu poti sa ii mirosi pe toti de la inceput. Sau poate e mai bine asa- daca ai putea, nu ti-ai mai face niciun prieten, ai prefera sa ramai singur.
  E pacat cand ai asteptari mari, pentru ca na, soarta are un mod destul de urat de a se comporta cu tine cand ii spui tu ce sa faca. E si mai pacat sa iti pui asteptarile in oameni.
  La mare am vazut de toate. Straini, tatuati, drogati, gay, straight, negri, frumosi, slabanogi, lesinati, imbatati, blonzi, musculosi. Si totusi toti, normal ca toti, voiau sa uite ceva.
  Multi oameni au baut de 1 mai pana si-au inecat toate problemele. Multi si-au inchis telefoanele, au inchis si ochii, si mintea, si-au dat turn off total, dar din dansat nu s-au putut opri pana a doua zi.
  In viata totul tine de alegerile facute. Ori iti pasa de toti si te consumi degeaba, ori dansezi pana la pranz si uiti ce s-a intamplat aseara.
Cum am zis si mai sus, sunt multi egoisiti, prea multi. Dar egoistilor mereu le iese mai bine.

1 Mai- Salvarea

     Stralucirea soarelui din ultimele zile mi-a invadat si mintea, si trupul si sufletul. M-a invaluit in lumina si m-a ridicat asa sus, mai sus de scoala, de teme, de profesori, mai sus de parinti si familie, undeva intr-o lume a visurilor, a verii, a marii. Pot sa aud deja valurile, sa simt nisipul sub talpile goale, sa respir sarea, sa ating marea.
     Vreau sa ma intorc la prietenii mei de asta-vara, la luna si soarele de deasupra apei- acea luna pe care o vezi altfel dupa trei pahare de bautura si acel soare care iti spune "e timpul sa mergi acasa". De pe plaja arata atat de diferit...
     Vreau sa fiu din nou libera pentru o saptamana, sau doua, sau noua, vreau sa ma mut la mare si sa fie mereu vara. Sa fiu doar eu si soarele. Si luna, ca imi place sa petrec alaturi de ea. Vreau muzica. Muzica data asa tare incat sa nu imi mai aud grijile si intrebarile, dar nu doar pentru o noapte, ca in Bucuresti. Pentru cat ma tin picioarele sa o dansez.
     Vreau sa fie vacanta si sa nu am niciun stres, dar multi prieteni la un loc- sa le fac si lor cunostinta cu marea mea. Sa ii invat cum sa danseze in valuri, cum sa zboare cu adierea si cu  muzica, cum sa se ridice si ei sus, mai sus de tot si toate, in lumea lor, in visul lor.
     Pana la vara insa mai e o salvare. 1 mai. Noaptea pe care o asteapta toata tara, noaptea in care ne vom reintalni toti la mare. Ne vom revedea, dupa 9 luni de zile, nedormiti de atata visare si nemancati de atata entuziasm, cu berile in mana si caldura in suflete, caldura de asta-vara, caldura soarelui, dorul marii.
    Mai e putin, putin de tot. Dar chiar si asa....jur ca nu mai pot.