Cand nu stii cum sa o dai

   "Cristina, poti sa vii putin, te rog?"
    Cristina, la mine de ce nu vii, te rog.
    De ce nu ma ajuti tocmai azi? Nu vrei sa iti explic? De ce nu fac aia, sau aia, nu vrei sa ma explic?
 
    M-a intrebat de ea. Evident, o zi-doua nu mai pot functiona cum trebuie. "Ce urat e afara" am raspuns, uitandu-ma pe geam. Uitandu-ma la orice, numai la ochii lui nu. Mi-ar fi vazut inima, as fi fost franta. Au trecut trei ani si inca mi se pune un nod in gat cand cineva dechide subiectul. Trei ani si tot ce pot sa zic e "ce urat e afara". Uneori as vrea sa vorbesc. Vreau,dar nu pot. Simt ca orice as spune de ea  ii va denigra imaginea, o va banaliza, va deveni o simpla poveste. S-ar cobori la nivelul nostru de muritori, de prosti.
   Uneori o urasc pentru asta. Ma urasc pe mine ca nu pot trece de bariera ea-restul. Il urasc pe el ca pune intrebari stupide. In acelasi timp totusi vreau sa ma intrebe. Vreau sa caute, sa ma descoasa. Vreau sa afle.
   Apoi ajung acasa si imi dau seama.
   Imi dau seama ca nu o sa ii spun, ca nu o sa afle.
   Sunt doar o trista cu un zambet fals.
 

Doi rătăciţi

  Era vara. O noapte cu luna plina, cu parfum de tei, cu pahare pline si muzica ce iti aducea aminte de mare. Oameni in vacanta, oameni fericiti. Iar ei doi, singuri, neintelesi, doi rataciti, suflete pierdute. Si totusi, in colturi opuse ale canapelei. Evident, singuraticii sunt singuri chiar si pe canapea.
   Ma mai duceam sa stau de vorba si cu cei doi, sa ii intreb de ce sunt abatuti. Ea suferea dupa un El, el suferea dupa o Ea. Povesti diferite, aceeasi stare. Le-am intins pahare, am ciocnit cu ei, le-am sugerat sa uite. Singurul lucru de facut la ora aceea.
  Orele au trecut, zambetele din jur erau din ce in ce mai largi, muzica din ce in ce mai tare, paharele-goale. Lumea dansa, eu printre ei. Mi-am adus aminte de ceva si brusc am intors privirea spre canapea.

  Care din ei a parcurs ultima, infima fractiune dintre buzele lor, probabil nu vor stii niciodata, fiindca in acele secunde nici nu mai conta: cei doi neintelesi nu mai erau singuri. Erau in sfarsit aproape: amandoi la fel de aproape de noaptea aceea si la fel de departe de restul oamenilor, de restul problemelor. Trupurile lor incepeau sa se cunoasca, mangaierile le stingeau dorul, sarutarile ii linisteau. Suflete regasite, reinviate, aprinse. Inimi zvacnind, frici alungate. Siguranta.

   Cum de tocmai ei, din toate persoanele? se intrebau toti. Dar cei doi nu mai simteau in acel moment nimic altceva, decat focul- sufletele incinse, caldura verii.
   Eu zambeam. Se salvau reciproc, ii vedeam eroi.
   Ratacitii gasind drumul, eroi fara griji. Abia acum erau in vacanta. Fericiti si in vacanta.
   Ce frumos e vara.

  

Ploi de vara

Afara ploua, ploua tare si se apleaca copacii. Ploua la fel de tare cum mi se zbat gandurile intre tample, din toate directiile. La fel de tare cum se izbesc necazurile de om, cum zbiara toata lumea nebuna pe strazi, in scoli, in case.
 Vreau sa tune si sa fulgere, vreau sa cada tot, pana la ultimul strop, vreau sa sece norii si sa se umple aleile, pana cand mi se ineaca amarul, pana cand lumea nu mai tipa.
 Pana imi golesc sufletul si se lumineaza cerul.



Iar apoi...apoi sa vina vara.

Mica hoaţă

 

Azi, plimbandu-ma si eu ca intr-o zi normala de marti, prin magazine, am observat doua fete trecand pe langa mine cu zambetul pe buze si cu ochii stralucind. Una din ele, i-as fi dat vreo 14 ani, ii zicea celeilalte razand "tu m-ai provocat", uitandu-se mandra la degetele ei. Cealalta intorcea capul destul de agitata spre magazinul din care iesisera, facand semne sa grabeasca pasul. Pe degetele ranjitoarei am vazut stralucind un inel foarte frumos. Aparent, tipa tocmai il furase. Il furase si nu se putea opri din ras.
 
    Sincer, si pe mine m-a facut sa zambesc aceasta situatie. Doza de adrenalina pe care micuta tocmai o primise era probabil mai multa decat in ultimele 3 luni adunate. Poate nici nu ii placea inelul in sine, insa senzatia in sine o topise. Era clar ca asta a fost singurul motiv pentru care l-a luat. Si ca sa ii dovedeasca prietenei ei ca e in stare, bineinteles.
    Tuturor ne place sa ne mai incercam si latura rea din cand in cand. Intr-adevar, cand te folosesti de ea te intrebi "de ce nu am mai facut asta pana acum?", iar singurul raspuns plauzibil e...na, politia. Pentru unii si constiinta.

   Mai tarziu, in metrou, am revazut hoata. Acum nu mai zambea. Poate ii parea totusi rau. Sau poate simtea o anuminta degradare in persoana ei, o scarba.

   Sau, poate pur si simplu ar fi vrut un inel mai frumos.

   La urmatoarea statie deja il daduse jos.

Patetic si bolnavicios

Imi spui ca ai innebunit, ca nu te mai gasesti- ai renuntat de mult sa te mai cauti. Te plangi ca ai obosit, dar parca intentionat uiti sa respiri. Simti ca te ineci si totusi salvarea e chiar langa tine; nici nu obosesti sa intorci privirea. Pe cine crezi ca pacalesti?
    Te-am observat, stiu cine esti: o victima, cel putin asta iti place sa crezi. Copilas rasfatat, speram sa fi crescut. Inca fan al dramelor si dependent de mila celorlalti; revino-ti te rog, ma obosesti.
Spui ca meriti mai mult si astepti pana si premii- premii sunt, dar au si ele termen de garantie. Cat crezi ca mai asteapta? Ah, am uitat. Tu esti in alta liga, vrei totul sau nimic.
   Jur, nu incetezi sa ma amuzi.

Egoiștii de la mare

  Multi egoisti in lumea asta, prea multi. Pacat ca nu poti sa ii mirosi pe toti de la inceput. Sau poate e mai bine asa- daca ai putea, nu ti-ai mai face niciun prieten, ai prefera sa ramai singur.
  E pacat cand ai asteptari mari, pentru ca na, soarta are un mod destul de urat de a se comporta cu tine cand ii spui tu ce sa faca. E si mai pacat sa iti pui asteptarile in oameni.
  La mare am vazut de toate. Straini, tatuati, drogati, gay, straight, negri, frumosi, slabanogi, lesinati, imbatati, blonzi, musculosi. Si totusi toti, normal ca toti, voiau sa uite ceva.
  Multi oameni au baut de 1 mai pana si-au inecat toate problemele. Multi si-au inchis telefoanele, au inchis si ochii, si mintea, si-au dat turn off total, dar din dansat nu s-au putut opri pana a doua zi.
  In viata totul tine de alegerile facute. Ori iti pasa de toti si te consumi degeaba, ori dansezi pana la pranz si uiti ce s-a intamplat aseara.
Cum am zis si mai sus, sunt multi egoisiti, prea multi. Dar egoistilor mereu le iese mai bine.

When in Barcelona...

  Se spune ca fiecare vacanta ne schimba intr-o oarecare masura. Fiecare loc vizitat ne modeleaza perspectiva, gandirea, personalitatea, sufletul.
In toate orasele exista cate o poveste, iar sa simti ca ai devenit parte din ea e ceva magic.
 Cand eram mica si ma duceau parintii in strainatate, nu numai ca nu reuseam sa trec de aspectul exterior, dar nici nu il apreciam cat trebuia. Uitam imediat tot ce vazusem in ziua precedenta.

  Saptamana trecuta insa am fost pentru cateva zile in Barcelona. A treia oara cand plec in strainatate fara parinti, dar abia prima oara cand reusesc sa trec de aspectul exterior.
  Dupa cateva pahare de Sangria, inghetate cu arome de Cannabis, o camera de hotel cu geamuri false in care era mereu soare, un spaniol barbos si mici cadouri din partea lui, un pistol cu vodka, o cabina foto in club, soferi de taxi mult prea generosi si o fuga pe malul marii la 6 dimineata, dupa toate lucrurile astea mici simti ca faci parte din ceva mai mare. Cunosti oamenii, le inveti limba, le vezi sufletul. Iti arata cum sa te simti bine, iti zambesc, te introduc in lumea lor. Oameni care stiu ca maine pleci si chiar incep sa isi dea silinta. Oameni mandri de tara lor, care vor sa iti arate si tie de ce. Oameni care vor sa iti aduca soarele intr-o mana si luna in cealalta.
  Aveam un feeling ca o sa ma intorc indragostita si asta s-a si intamplat. Barcelona mi-a luat inima. Mi-a luat inima, dar mi-a dat soarele in schimb. M-a pus sa promit ca o sa il pastrez pentru totdeauna, si, ma stiti doar, mereu ma tin de cuvant. Cam asa se explica de ce m-am intors cu un tatuaj. Pai cum de ce? E soarele meu acum. Ascuns pe undeva pe mine, e suvenirul de care aveam nevoie si pe care nu o sa il regret niciodata.
  Acum in sfarsit pot calatori cu alti ochi. Si cu soarele la mine.

  Cat despre Barcelona...hasta pronto!